• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii: Zonele care sunt protejate cu rachete antigrindină la nivel național

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Unitățile operaționale din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) au desfășurat primele acțiuni de combatere a căderilor de grindină din acest an, începând de miercuri – 29 aprilie. Acțiunile au avut loc în urma unor manifestări de instabilitate atmosferică accentuată înregistrate în majoritatea regiunilor țării.

    Astfel, în 29 aprilie, din punctul de lansare Cerăt aparținând Grupului de combatere Segarcea din cadrul Unității de combatere a căderilor de grindină (UCCG) Oltenia, au fost lansate 3 rachete antigrindină.

    De asemenea, astăzi, joi – 30 aprilie, din punctele de lansare Câmpina, Tătaru, Tisău, Mehedința și Viperești din structura Unității pilot de combatere a căderilor de grindină Prahova, până la ora 14 au fost lansate 26 de rachete antigrindină, acțiunea fiind în desfășurare până la încetarea stării de alertă de fenomene meteorologice periculoase.

    Intervențiile au avut efectul scontat, comunitățile locale, culturile agricole, infrastructura și bunurile publice și private din zonele de intervenție au fost protejate fără a fi înregistrate pagubele cauzate de căderile de grindină.

    Sezonul de combatere a căderilor de grindină din acest an a început în 15 aprilie 2020, Unitățile din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (SNACP) fiind pregătite pentru combaterea fenomenelor meteorologice periculoase prin intervenții active în atmosferă.

    De menționat că în sezonul 2020 de combatere a căderilor de grindină, numărul punctelor de lansare și al suprafeței protejate față de fenomenele meteorologice periculoase a crescut semnificativ în raport cu anii anteriori.

    SNACP va proteja o suprafață de circa 1.500.000 de ha, prin funcționarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), amplasate astfel:

    • UPCCG Prahova care asigură, cu 22 de PL, protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman și Olt;
    • UCCG Iași care asigură, cu 12 PL, protecția culturilor agricole din județele Iași și Vaslui;
    • UCCG Vrancea care asigură, cu 10 PL, protecția culturilor agricole în județele Vrancea și Galați;
    • UCCG Oltenia care asigură, cu 17 PL, protecția culturilor agricole din județele Olt, Dolj, Vâlcea și Mehedinți;
    • UCCG Timiș care asigură, cu 4 PL, protecția culturilor agricole din județul Timiș.

    Alte 15 puncte de lansare din cadrul UCCG Iași, Vrancea, Timiș și Mureș sunt finalizate, urmând a intra în operare, iar alte 26 de puncte de lansare care se află în diferite stadii de construire.

    Amintim că în ultimii cinci ani, suprafața protejată a crescut constant, de la 116.000 de hectare protejate împotriva fenomenelor meteorologice periculoase, în anul 2015, la peste 1,5 milioane de hectare în anul 2020, depășind 2,3 milioane de hectare în sezonul următor.

    SNACP nu are în acest moment capacități de intervenție pentru combaterea căderilor de grindină la nivelul întregii țări, ci doar în zonele protejate de infrastructura antigrindină din cadrul unităților operaționale.


    Te-ar mai putea interesa

    Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă