Lăcaș sfânt în mijlocul lanului! Biserica din România care își deschide porțile o dată în an!
Angelica Lefter – Agrointeligența
România este țara care te surprinde în permanență. Unul dintre locurile speciale din țara noastră care te poate lăsa fără suflare doar privindu-l, nu se află într-un oraș sau sat, ci în mijlocul câmpului. Vorbim despre o biserică din județul Satu Mare, pe un câmp de lângă Carei, potrivit Călătoriinbascheți.ro.
Lăcașul de cult este ridicat în pustietate – între orașul Carei și comuna Petrești, Satu-Mare: la 615 km de București, la 171 km de Cluj, la 278 km de Timișoara. Era considerată o biserică făcătoare de minuni, pentru că, în fiecare an, de Sfântă Mărie, la miezul nopții, ușa bisericii s-ar fi deschis singură, fără chei sau intervenția cuiva. După 24 de ore, tot singură s-ar fi închis. Iar miracolul era pentru oameni cu atât mai mare cu cât biserica este în mijlocul unui câmp și nu într-un sat locuit.
Imaginile surprinse cu acest lăcaș de cult de către fotograful Ovi D. Pop au fost premiate anul acesta la un concurs internațional, trezind și mai mult interesul cu privire la minunata biserică ridicată în mijlocul unui câmp agricol.
Despre locul respectiv există puține date oficiale sau informații istorice, însă legenda din jurul bisericii este cunoscută de oamenii din zonă, fiind acum loc de pelerinaj, care adună acum 60.000 de oameni pe an.
Aflat la câteva sute de metri de drumul european care duce spre Oradea, lăcașul de cult impresionează prin simplitate. În fața sa se găsesc și acum o cruce și doi butuci de viță de vie.
În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Marii, mulți credincioși veneau aici, în pelerinaj. Aceștia lăsau bilețele cu rugăciuni, iar după ușa de la intrare erau agățate două cârje, ca semn al faptului că aici și-ar fi găsit cineva vindecarea.
Faptul că este un loc vindecător, că se deschide și se închide singură face din mica bisericuță un miracol, cu atât mai mare cu cât biserica este în mijlocul unui câmp.
”Cu mulți ani în urmă, aici era un sat. Localnicii îi spun “Chighie” sau “Kigye”, dar localitatea nici măcar nu mai există pe harta. Se spune că, acum câteva sute de ani, doi localnici s-ar fi dus cu căruțele la târg, în Carei, iar la întoarcere, nu au mai găsit mare lucru. Satul ar fi fost înghițit, cu tot cu oameni și case. Tot ce ar mai fi rămas în picioare este biserica, o cruce și doi butuci de viță de vie. Ceea ce e interesant e faptul că zona e una de câmpie, fără dealuri, iar biserica se află pe o limbă de pământ ușor ridicată, față de nivelul solului din jur. Potrivit legendei, dâmbul ar fi o reminiscență a mișcării pământului, atunci când satul a dispărut fără urmă. Ani la rândul, oamenii au venit să se roage aici, dar în anii ’80, fenomenul s-a stins brusc (probabil, din cauza presiunilor regimului comunist). Din ce am putut să aflăm, acum, o singura persoană s-ar mai ocupa de întreținerea bisericii”, povestesc blogerii de la Calatorinbascheti.ro.
Puține date au fost găsite din punct de vedere istoric. Satul ar fi fost pustiit după războiale turco-tătaro-austro-ungare și după revoluția lui Rakoczi, iar cu timpul oamenii s-ar fi mutat în Carei. Toamna și primăvara, se pot vedea cel mai bine urmele fostelor locuințe.
