• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cum a rămas România fruntașă în industria gogoșilor de viermi de mătase deși singurul producător e în insolvență

    agrointeligenta.ro

    „Sericarom”, singura unitate din ţara noastră care produce şi distribuie ouă de viermi de mătase şi efectuează cercetare ştiinţifică în domeniul sericiculturii, se află în insolvenţă de la sfârşitul lunii mai a acestui an şi aşteptă un plan de reorganizare. Potrivit administratorului judiciar al societăţii citat de bursa.ro, Valor SPRL, în acest moment sunt în curs de soluţionare contestaţiile împotriva tabelului preliminar de creanţe.

    „După soluţionarea acestor contestaţii, va fi întocmit Tabelul definitiv de creanţe, urmând ca, în termen de 30 de zile de la publicarea acestuia, să se depună planul de reorganizare”, ne-a spus Alina Burducea, lichidator în cadrul Valor SPRL.Silk-e1325620829156

    Datorii de 3,5 milioane de lei

    În prezent, datoriile companiei al cărei singur acţionar este Agenţia Domeniilor Statului se ridică la aproximativ 3,5 milioane de lei. Suma poate varia însă în sens crescător sau descrescător, în funcţie de soluţiile la contestaţiile formulate împotriva tabelului de creanţe propus de administrator. Societatea de stat are cele mai mari datorii tot la stat. Principalii creditori sunt cei garantaţi şi bugetari, Finanţele având o dublă calitate în acest sens (deţin garanţii imobiliare).

    „Sericarom” avea deja în 2010 datorii de 1,2 milioane de lei la bugetul de stat, la momentul respectiv fiind debranşată de la utilităţi.
    Deşi insolventă, societatea continuă să îşi desfăşoare activitatea curentă, respectiv menţine şi perpetuează fondul genetic sericicol deţinut.

    Reprezentanţii Valor SPRL sunt optimişti cu privire la posibilităţile de relansare ale companiei. „Analiza noastră ca administratori judiciari a condus la concluzia că sunt şanse de redresare a activităţii „Sericarom”, în baza unui plan de reorganizare pe care îl vom propune odată ce va fi stabilit tabelul definitiv de creanţe”, a mai precizat Alina Burducea.

    Suntem pe locul 4 în lume la producția de mătase

    Paradoxal, ţara se află în continuare printre primele 10 ţări din lume la producţia de mătase şi cea de gogoşi de viermi de mătase.
    Potrivit statisticii FAOSTAT, România se află pe locul 4 la producţia de mătase brută şi pe locul 9 la producţia de gogoşi de viermi de mătase. La producţia de gogoşi de mătase, România este devansată de Coreea de Nord, Vietnam, Brazilia, Iran, Tailanda, Uzbekistan, India şi China (lider mondial cu o producţie anuală de 291.402 tone).


    Te-ar mai putea interesa

    Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Fermă cu stație antigrindină în curte – lovită puternic de gheață: ”Recolta este distrusă 80-95%” Situația APIA pe județe: Suceava – cel mai mare număr de fermieri, Timiș – record la suprafață

    Ultimele știri

    România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat E oficial: buget pentru compensarea fermierilor afectați de scumpiri și avans mai mare la subvenția APIA Șeful ANSVSA – apel către oieri: Opriți imediat comerțul clandestin de ovine și caprine! Riscăm blocarea totală a exporturilor!