• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prevedere nouă: Subvențiile APIA, plătite numai beneficiarilor cu minim 80% activitate agricolă

    agrointeligenta.ro

    Un nou criteriu pe baza căruia vor fi plătite subvențiile agricole după 2021, anunțat de ministrul Agriculturii, Adrian Oros. În cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj-Napoca duminică, 12 ianuarie, șeful de la Agricultură a arătat că va exista un procent obligatoriu care să indice gradul de implicare al beneficiarilor în sectorul agricol.

    ”Voi lupta împotriva vânătorilor de subvenții, acei oameni care figurează ca beneficiari, dar care de fapt și-au mutat banii în agricultură din alte domenii doar pentru a încasa banii de la stat. Când nu vor mai primi aceste subvenții, ei vor pleca imediat, dar până atunci distrug agricultura românească. Tocmai de aceea vrem să introducem o prevedere prin care beneficiarii de subvenții trebuie să își desfășoare cel puțin 80% din activitate în agricultură, adică să fie fermieri veritabili”, a declarat ministrul de resort.

    În actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene, subvențiile agricole se acordă fermierilor activi, însă nu există un grad de evaluare a ponderii pe care agricultura o are în cadrul unui business care accesează și beneficiază de plăți directe.

    Te-ar mai putea interesa

    Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Strategia pentru conservarea biodiversității, aprobată: 25% din banii de subvenții, pe scheme ecologice Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă Șeful ANSVSA despre criticile CE la adresa sistemului sanitar-veterinar: „Nu mi s-a adus niciun reproș direct” Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” Traderii de cereale nu mai trimit nave în porturile din Ucraina. Ministru: Nu vă grăbiți să vindeți cerealele!