• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Daea: Am făcut autostrada apei în România

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat că în acest an pot fi irigate 1,4 milioane de hectare de teren agricol, iar despre infrastructura realizată, șeful de la MADR s-a referit ca fiind o veritabilă ”autostradă a apei”.

    „Am făcut autostrada apei în România, o să vedeţi apă pe 1.000 şi ceva de kilometri”, a spus ministrul, la TVR1, în legătură cu sistemul de irigaţii din partea de est a ţării.

    Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, prin Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, derula la începutul acestui an un număr de 47 de obiective de investiţii cu lucrări în curs de execuţie şi un număr de 30 de obiective de investiţii în diferite stadii de proiectare cu termene de începere a execuţiei lucrărilor în anul 2019.

    Cele mai importante obiective de investiţii pentru refacerea sistemului de irigaţii aflate în derulare sunt în sud, dar şi în judeţele Iaşi, Vaslui şi Covasna.

    Unul dintre cele mai importante obiective de investiții este reprezentat de Canalul Siret – Bărăgan. În prezent se elaborează studiul de fezabilitate al proiectului, astfel că în cursul acestui an se va lansa licitaţia pentru continuarea lucrărilor. Potrivit reprezentanţilor ANIF, cel mai târziu în luna martie a anului viitor va fi încheiată licitaţia şi vor începe lucrările pe terende.

    Prin Programul Naţional de Irigaţii se urmărește reabilitarea unei suprafaţe totale de 2.004.639 ha din 88 de amenajări de irigaţii viabile care includ următoarele obiective: 119 staţii de pompare de bază, 178 de staţii de repompare, 11.856 m de conducte de refulare, 48.232 m de conducte îngropate, un colector, 2.548.860 m de canale de aducţiune, 2.811.338 m de canale de distribuţie şi 5.286 de construcții hidrotehnice.

     

     


    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    ALERTĂ – Zborul MAXIM al dăunătorilor din culturile de porumb a fost atins ! Noul Guvern de la Kiev a reinstaurat Ministerul Agriculturii în Ucraina Războiul fructelor: Rusia blochează importurile din Turcia după ce Ankara a oferit garanții de securitate Ucrainei Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces