• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Petre Daea despre noul PAC: Va crește sprijinul pe unitatea de suprafață

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adoptarea bugetului pentru noul exercițiu financiar 2021-2027 se apropie cu pași repezi, iar ministrul Agriculturii Petre Daea se declară încrezător în ceea ce privește fondurile pe care România urmează să le primească.

    Acesta susține că în noul exercițiu financiar va crește sprijinul pe unitatea pe suprafață.

    Ce ştim sigur este că va creşte convergenţa şi va creşte sprijinul pe unitatea de suprafaţă. Nu ştiu deocamdată care va fi suma, pentru că nu avem încă bugetul, dar noi aşteptăm o sumă mai importantă. Sunt încrezător pentru că opinia generală desprinsă din fiecare dezbatere pe care am avut-o cu ocazia şedinţei de Consiliu a AgriFish a fost pentru un buget mai mare sau cel puţin egal cu bugetul actual, având în vedere că sunt o serie întreagă de ambiţii de mediu, care solicită financiar fermierul„, a declarat ministrul Petre Daea, potrivit Agerpres.

    Întrebat dacă va fi aprobat bugetul PAC până la finele anului, Daea a răspuns: „Categoric da. Numai mâine, nu-i poimâine”.

    În ceea ce privește perioada în care România a deținut președinția Consiliului UE, Petre Daea a dezvăluit că sute de oameni din ministerul Agriculturii au fost implicați în această activitate: „Echipa României a fost formată, în ţară, din 260 de specialişti din minister şi agenţiile subordonate pe dosare tehnice, 240 de persoane implicate în organizarea şi monitorizarea evenimentelor pe timpul preşedinţiei şi 14 reprezentanţi permanenţi la Bruxelles. Acesta este efectivul uman cu care am lucrat, care s-a implicat direct în dosare tehnice. Toate informaţiile, tot ce s-a făcut sub Preşedinţie, sunt sub cheie, sigilate, într-un seif şi intră în memoria instituţională şi oricine poate să le consulte şi putem să răspundem la orice întrebare. Practic se vede munca depusă de fiecare„.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat!