• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii: Roșiile românești din piețe, sigure pentru consum

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Roșiile românești din Programul Tomata, sigure pentru consum! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează în această perioadă controale în piețe și la locul de producție (sere și solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calității acestora, în special pentru a determina eventuala prezență a reziduurilor de pesticide.

    Autoritatea Națională Fitosanitară anunță că în urma verificărilor efectuate până la data de 13 iunie 2019, tomatele aflate pe piață sunt sigure pentru consum și nu s-au depistat depășiri ale reziduurilor de pesticide peste limita maxima admisă.

    Astfel, a fost prelevat un număr de 329 probe, din mai multe județe din țară, din care 243 au fost analizate, iar 86 sunt în lucru.

    Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această dată, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură. Acțiunile de control vor continua în toată țara.

    Autoritatea Națională Fitosanitară manifestă prin toate activitățile un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă doar produse sigure.


    Te-ar mai putea interesa

    Vești despre prețul grâului: Cotații mai bune în portul Constanța, Rusia crește exportul, cererea Egiptului scade Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    Familia Creițariu duce tradiția mai departe. Povestea de la Cuciulata, Brașov, pentru ”Campioni pe teren” Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat!