• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cioban lovit de fulger în timp ce mulgea oile

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Sfârșit tragic pentru proprietarul unei stâne din județul Brăila! Acesta a fost lovit de fulger în timp ce se pregătea să mulgă una dintre oi, și atât el, cât și mioara pe care o ținea în mâini au murit pe loc.

    Potrivit IPJ Brăila, bărbatul a fost lovit de fulger în timp ce se afla pe un câmp, între localităţile Însurăţei şi Zăvoaia.

    Ciobanul, în vârstă de 42 de ani, se pregătea să mulgă oile atunci când fulgerul l-a lovit, iar atât el, cât şi oaia pe care care o ţinea în mâini, au decedat.

    Imediat după ce fulgerul l-a lovit, ceilalți angajați au încercat să-l atingă, pentru a vedea dacă mai trăiește, însă s-au retras imediat cum au simțit că încărcătura electrică a victimei îi pătrunde și pe ei, scrie obiectivbr.ro.

    La faţa locului a sosit un echipaj medical, care a constatat decesul, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă