• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Furt de vaci. Patru bărbați au fost reținuți de polițiști

    agrointeligenta.ro

    Anchetă de amploare în cazul furturilor de vaci! Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ungheni, județul Mureș, au efectuat la finele săptămânii trecute şapte percheziţii domiciliare, pe raza localităţii Sînpaul. Au fost vizate mai multe persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

    Din cercetări a reieșit că acestea ar fi sustras, noaptea, dintr-un țarc aparţinând unei societăţi comerciale din Sînpaul, șapte bovine, cauzând un prejudiciu de aproximativ 44.000 de lei. Apoi, făptașii au sacrificat o parte dintre bovine, iar pe restul le-au vândut.

    Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, toţi din localitatea Sînpaul, au fost reţinuți pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.

    La acţiuni au participat şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Tîrgu Mureş.

    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților

    Ultimele știri

    Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui ANSVSA începe vaccinarea oilor contra pestei micilor rumegătoare! Primele județe unde se face imunizarea ovinelor Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Piața cerealelor, la zi. Prețurile actualizate DAP Constanța: grâu – 219 euro/tonă, rapița – 530 euro/tonă Val de ploi torențiale! ANM avertizează asupra unor acumulări de peste 70 l/mp