• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANM, prognoza meteo. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele zile

    agrointeligenta.ro

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) vine cu vești mai bune pentru zonele ce se confruntă acum cu fenomenul de îngheț, de ploaie înghețată. Următoarele zile vor aduce temperaturi în creștere, însă fenomenele de polei, lapoviță și ninsoare vor continua.

    ANM, prognoza meteo: Duminică, 27 ianuarie

    Duminică, vremea se va ameliora şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 7 grade, iar cele minime se vor situa între -12 grade în estul Transilvaniei şi 4 grade în sudul Banatului. Cerul va fi temporar noros. Doar izolat va ninge slab în nord-vest şi la munte, iar la începutul intervalului în sud-estul extrem al teritoriului vor fi precipitaţii predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi noaptea la munte (cu precãdere în masivele sudice) şi în Banat.

    ANM, prognoza meteo: Luni, 28 ianuarie

    Luni, în ţară, vremea va continua sã se încălzească. În jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros, în a doua parte a zilei şi noaptea temporar vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar la munte mixte, ce pe arii restrânse vor favoriza depuneri de polei. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, pe suprafeţe mici va ploua slab sau va burniţa, iar condiţii de polei vor fi izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în Banat, dar trecător şi la cote mai reduse şi în regiunile estice şi sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei spre -8 grade, dar şi mai ridicate pe litoral pânã la 5…6 grade. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul teritoriului, local se va semnala ceaţă.

    ANM, prognoza meteo: Marți, 29 ianuarie

    Marţi, în ţară, valorile termice vor continua să creascã în regiunile sudice, unde vor caracteriza o vreme mai caldã decât în mod normal, în timp ce, în restul zonelor se vor situa în jurul mediilor multianuale. Vor fi înnorări, iar temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe cantitativ în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte la munte, în nord şi în centru şi sub formă de ploaie în rest. Pe arii restrânse se va forma polei, în primele ore ale intervalului în sud-vest şi centru, iar noaptea cu precădere în centru şi nord-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, dar şi în sud-est.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri!

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!