• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Obținerea carnetului pentru condus tractoare: schimbări în 2019

    Oana Timar – Agrointeligența

    Obținerea permisului pentru conducerea tractoarelor va suferi modificări în perioada următoare potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe pagina Ministerului Transporturilor. Conform textului citat, se vrea schimbarea evaluărilor psihologice pentru obținerea permisului. Noile măsuri sunt anunțate să fie adoptate și să intre în vigoare anul viitor, în 2019.

    Oficialii susţin că nu există reglementări specifice privind stabilirea condiţiilor pe care au obligaţia să le îndeplinească furnizorii de servicii pentru a efectua evaluarea psihologică a persoanelor, în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie. Mai exact, firmele sau cabinetele individuale, medicii care acordă aceste avize vor fi reevaluaţi după alte criterii, iar şoferii examinaţi vor trece prin alte probe pentru a obţine acest aviz psihologic.

    Potrivit proiectului, “obiectivele definirii acestor reglementări sunt date de necesitatea creşterii calităţii examinării psihologice a personalului din siguranţa transporturilor şi depistarea precoce a afecţiunilor psihologice incompatibile cu funcţiile pentru conducerea de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie”.

    Stabilirea condiţiilor de efectuare a evaluării psihologice a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, denumit în continuare permis de conducere:

    “Art. 1. – (1) În contextul prezentelor norme, evaluarea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere defineşte demersul de cunoaştere, prin mijloace de investigare adecvate, realizat de către un psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor, denumit în continuare psiholog, cu scopul identificării factorilor psihologici specifici activităţii de conducere a autovehiculelor şi tramvaielor, relevanţi pentru obţinerea sau prelungirea permisului de conducere, inclusiv pentru intervenţiile psihologice.

    (2) Consilierea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere reprezintă intervenţia specializată, realizată de către un psiholog cu drept de liberă practică specializat în consilierea psihologică specifică siguranţei rutiere care este atestat şi în specialitatea psihologia transporturilor, cu scopul de a controla factorii psihologici critici identificaţi, relevanţi în siguranţa rutieră.

    Sursa: www.capital.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă