• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Problema fermierilor excluși de la irigații a ajuns la Bruxelles

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Agrointeligența – www.agrointel.ro a publicat zilele trecute un articol în care a expus problema fermierilor din vestul țării care se confruntă cu lipsa posibilităților de irigare a suprafețelor agricole în ciuda faptului că această zonă este una dintre cele mai importante regiuni agricole ale României. Plecând de la acest material, europarlamentarul Daniel Buda atrage la rândul său atenția asupra faptului că fermierii din Transilvania și Banat sunt victimele jocurilor politice.

    Citiți și: IRIGAȚII CU DEDICAȚIE? INVESTIȚIILE CURG NUMAI acolo de unde vin voturile! RESTUL? CONDAMNAȚI LA SECETĂ!

    „Fermierii din zona Transilvaniei și Banatului sunt victimele jocurilor politice meschine ale Ministrului Agriculturii! Domnule Daea, încercați să vă lărgiți orizontul și mai departe de zonele care sunt sub cod roșu de incompetență a administrațiilor pesediste. Tocmai acei fermieri care fac performanță, care muncesc „25 din 24 de ore” pământul pentru a ne asigura hrană de calitate sunt lipsiți de un sprijin real. Publicația Agrointeligența atrage atenția că programul național de irigații se adresează cu precădere fermierilor din județele unde PSD are un interes politic major”, a scris pe pagina sa de Facebook Daniel Buda.

    Europarlamentarul susține că există riscul ca abandonarea infrastructurii de irigații să genereze grave probleme sociale, economice și de mediu, trage deci un semnal de alarmă în speranța că autoritățile se vor trezi înainte de a fi prea târziu.

    „Județe importante precum Arad, Timiș sau Bihor par să fie uitate nu doar în vizitele oficiale ale Ministrului Agriculturii, dar și în programul de irigații. Domnule ministru, fermierii din aceste zone au suferit pagube la fel de mari precum ceilalți agricultori din țară care s-au confruntat cu seceta. Nu doar o dată am atras atenția asupra necesității reabilitării infrastructurii de irigații din toată România. Ministrul Agriculturii ar trebui să știe mai bine că doar aproximativ 24% din terenurile agricole beneficiază de astfel de sisteme, însă majoritatea nu sunt funcționale. Așadar, din cele 3,1 milioane hectare amenajate cu infrastructură de irigații, doar 50% sunt considerate viabile. În plus, suprafața amenajată pentru desecări este aproape egală cu cea amenajată pentru irigații, iar combaterea eroziunii solului se face pe circa 15% din suprafața agricolă a României. Infrastructura de irigații existentă în România este depășită din punctul de vedere al eficienței utilizării resurselor și există riscul ca abandonarea infrastructurii de irigații să genereze grave probleme sociale, economice și de mediu”, scrie Daniel Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Piața cerealelor, la zi. Raportul USDA pe iulie – România: 11 milioane de tone de grâu; 3,52 milioane de tone de rapiță „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă