• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aurel Tănase, OIPA Legume-Fructe: APIA a început plata sprijinului cuplat pentru legume în sere și solarii

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    O veste bună și una mai puțin bună pentru cultivatorii de legume în spații protejate. Acești fermieri care au solicitat sprijinul cuplat de la APIA în anul de cerere 2017 nu încasaseră încă niciun euro din această schemă ce rămăsese blocată în sistemul informatic al agenției de plăți. Agrointeligența – www.agrointel.ro a luat legătura cu președintele OIPA Legume-Fructe și vă aduce noutăți despre banii așteptați de legumicultori.

    La ultima conferință de presă a ministrului agriculturii Petre Daea, pe 28 august, directorul general al APIA ne-a indicat un termen de 10 zile pentru începerea plăților la sprijinul cuplat pentru legumele în spații protejate – sere și solarii. În mai puțin de 10 zile lucrătoare de la declarația șefului APIA, se pare că ar fi început deblocarea banilor.

    Din informațiile neoficiale pe care le primise până ieri, 11 septembrie, Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe ne-a declarat că are cunoștință că plățile pentru SCV spații protejate au început de luni, 10 septembrie. Cum procedura presupune emiterea în primă bază a deciziilor de plată, apoi prelucrarea în contabilitate, transmiterea către Trezorerie și abia apoi viramentul prin bancă, Aurel Tănase nu avea ieri cunoștință de vreun beneficiar care să fi intrat în poseseia celei mai mari subvenții din sistemul de la APIA.

    ”Nu știu la câți fermieri au ajuns banii de ieri până azi pentru că însuși sistemul prin care trebuie să vedem cum cooperăm este un sistem închis, adică pătrunzi foarte greu la ei (APIA – n.r.). E o ruptură între minister și APIA și nu știu unii de alții și e un lucru care pe mine mă deranjează foarte mult”, și-a spus oful Aurel Tănase, subliniind că se interesează zilnic de banii ce li se cuvin fermierilor. La rândul lor, aceștia îl contactează pentru a afla noutăți. ”Chiar azi am vorbit cu Sere Ișalnița (afacere agricolă administrată de fermierul Florin Purcea – n.r.) și îmi spuneau că nu au încasat subvenția, bani pe care se bazau și care, neintrându-le în conturi, le-a creat o situație foarte neplăcută, chiar disperată. Din păcate nu sunt singurii producători de legume în această situație”, ne-a spus Aurel Tănase.

    Dacă vestea bună este dată de începerea plăților, vestea mai puțin bună este că nu s-a mai pus nimic în plus la cuantumul anunțat inițial, cel de 7.059,8228 euro pe hectar.

    ”La scrisorile mele repetate către APIA, ei mi-au răspuns că despre cuantum că rămâne cel stabilit. La sediile APIA județene s-au mai cerut sub semnătură suprafețele eligibile autorizate la plată. Eu am fost la Buzău și am văzut că nu au făcut modificări. Voi merge personal la APIA la București și probabil că o să aflu mai multe”, ne-a promis președintele OIPA Legume-Fructe.

    Despre motivul întârzierii plăților, Aurel Tănase spune că a fost cauzat de problemele de gestionare și mentenanță a softului informatic de la APIA, existând probleme în relația dintre APIA și Siveco după ce contractul cu furnizorul de soft a expirat, iar acesta a fost eliminat din noua licitație pentru serviciile de IT.

    Sprijinul de aproximativ 7.000 de euro din Campania APIA 2017 se plătește legume cultivate în sere și solare: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată!

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă