• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COMISIA EUROPEANĂ: AVANS MAI MARE pentru fermieri, SUBVENȚII INTEGRALE DIN DECEMBRIE!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Când se dau primii bani din subvenția APIA pentru acest an! România se află printre țările eligibile pentru plata în avans a subvențiilor agricole de către Comisia Europeană. Astfel, fermierii afectaţi de secetă vor putea să primească în octombrie 70%-85% din plată (în loc de 50%), iar în decembrie restul de bani.

    Potrivit Comisiei Europene, agricultorii vor putea primi până la 70% din plata lor directă şi 85% din plăţile în cadrul programului de dezvoltare rurală, începând de la jumătatea lunii octombrie 2018, în loc să aştepte până în decembrie pentru a-şi primi subvenţiile. În mod tradiţional, la jumătatea lunii octombrie se acordă 50% din plăţi, iar în decembrie restul.

    „Având în vedere dificultăţile întâmpinate de agricultorii europeni afectaţi de secetă în această vară, Comisia Europeană continuă să acţioneze pentru a oferi sprijin practic sectorului. Se va acorda o flexibilitate suplimentară pentru a ajuta fermierii să furnizeze hrană suficientă pentru animalele lor”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

    De asemenea, Comisia Europeană a mai precizat că aceste propuneri vin în completarea dispoziţiilor deja disponibile pentru astfel de circumstanţe și vor fi puse în aplicare în mod proporţional, ţinând cont de preocupările legate de mediu. De exemplu, în conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat, se pot acorda ajutoare de până la 80% din prejudiciile cauzate de secetă (sau până la 90% în zonele cu constrângeri naturale), sub rezerva anumitor condiţii specifice. Achiziţionarea de furaje poate beneficia de ajutor ca fiind fie daune materiale, fie pierderi de venit.

    Potrivit Comisiei, despăgubirea pentru daune poate fi acordată, de asemenea, fără a fi necesară notificarea instituţiei (aşa-numitul ajutor de minimis) cu sume de până la 15.000 de euro/agricultor pe o perioadă de trei ani. De asemenea, „există posibilităţi de salvare în cadrul dezvoltării rurale, inclusiv finanţarea recoltării păşunilor, de exemplu, sau compensarea pierderilor”.

    „Propunerile au fost transmise statelor membre reunite într-o şedinţă a Comisiei. Acestea ar trebui să fie votate în zilele următoare şi adoptate oficial până la sfârşitul lunii septembrie. Măsurile se vor aplica retroactiv”, a mai anunţat Comisia.

    Vă reamintim că anunțul privind un avans mai mare din subvențiile APIA a fost făcut de către ministrul agriculturii Petre Daea în cadrul unei conferințe de presă susținută recent la București. Șeful de la MADR nu a precizat cuantumul sprijinului ce va fi achitat agricultorilor pentru acest an. La acest moment, APIA desfășoară acțiunile de control în fermele care au cerut subvenții, planta avansului urmând să înceapă din 16 octombrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!