• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ULTIMA ORĂ: AJUTOR DE MINIMIS PRELUGIT pentru CRESCĂTORII DE ANIMALE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decizie luată de Guvern pentru crescătorii de animale. Executivul a aprobat în ședința de astăzi – joi 12 iulie printr-o hotărâre mai multe modificări ale schemei de ajutor de minimis care a fost de mare interes în rândul furnizorilor-crescătorilor dar și a procesatorilor de carne din rasele Bazna și Mangalița.

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelul Barbu, a anunțat că principala decizie care îi vizează pe bebeficiarii programului de purcei gratis se referă la posibilitatea de înscriere la Direcțiile Agricole pe toată durata de desfășurare a acestuia, adică 2020, deși înscrierea în program s-a încheiat în luna aprilie 2018.

    Având în vedere importanța schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc, precum și numărul însemnat de fermieri care dispun de resurse furajere și doresc să crească porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, a fost luată decizia ca această schemă să fie permanent deschisă pentru înscriere, luând în considerare faptul că, pe parcursul Programului crescătorii pot deveni furnizori, iar în consecință, prin proiect se creează cadrul juridic pentru o astfel de înscriere.

    În consecință, furnizorii de purcei, crescătorii de porci şi procesatorii/alte persoane juridice, în baza cererii, pot solicita înscrierea în Program, pe toată durata de desfășurare a acestuia, cu condiția ca cererea de plată și documentele însoțitoare să se depună cu respectarea termenului prevăzut, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2020.

    De asemenea, prin acest act normativ se creează posibilitatea de a fi beneficiari ai schemei, pe lângă crescătorii care dețin exploatații supuse înregistrării sanitare veterinare sau supuse autorizării sanitare veterinare, și cei care dețin tipul de exploatații de animale supuse controlului sanitar veterinar.

    Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2018, este de 4.600.000 lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat.

    Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru perioada 2018-2020, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţiile pentru agricultură județene şi a municipiului Bucureşti. 

    Reamintim că prin Hotărârea Guvernului nr.9/2018, publicată în Monitorul Oficial nr.  39 din 16 ianuarie 2018, s-a aprobat schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc”

    Pentru înscrierea în Program, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa şi procesatorii/alte persoane juridice, au avut o perioadă de 90 de zile, respectiv 16 ianuarie – 16 aprilie 2018.

    La încheierea acestei perioade s-a constatat următoarea situație cu cei înscriși în registrele unice corespunzătoare: 223 furnizori, 28 procesatori și 3.410 crescători.


    Te-ar mai putea interesa

    Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte