• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • De ce AGROschepsis?

    agrointeligenta.ro

    Agrointeligența își propune, ca în ceea ce priveşte subiectele tehnice pe care le abordează, să le analizeze cu atenție și, în măsura care se poate, cu clarviziune, astfel încât informaţiile care vor fi puse în practică să fie cât mai exacte și mai utile fermierilor.

    Deoarece dintr-un motiv sau altul se strecoară în fluxurile de știri agricole, uneori și informaţii incorecte, insuficient explicate, ce uneori pot fi chiar greșite (din neatenție, exprimare incorectă etc.), și pot avea un impact negativ asupra activității din ferme, vom încerca, cu tact și moderație, să clarificăm lucrurile.

    Această rubrică nu va fi o discuție în contradictoriu, deși vom analiza opinii diferite asupra subiectelor pe care le vom considera interesante și/sau importante pentru aplicarea lor practică.

    De aceea vă invităm să propuneți subiecte și să comentați temele pe care le vom dezbate. Am putea începe cu următoarele subiecte:

    • Mai avem nevoie de soiurile românești de grâu?
    • Densitatea și componentele de producţie la grâu: 300 sau 800 b.g./mp?
    • Soiuri, sau hibrizi de grâu?
    • Când este avantajos să cultivi porumbul la 50 cm între rânduri?
    • Rezistență, toleranță, sensibilitate. Cum alegem produsele pentru protecţia plantelor în funcţie de rezistența genetică a plantelor tratate.
    • Hibrizii „declarați” rezistenți la o anumită boală, mai trebuie protejați cu fungicide?
    • De ce un soi sau hibrid nu are aceleași caracteristici în țări diferite (de exemplu, este sensibil la cădere în Franţa și rezistent în România)?
    • Campionii risipitori – producţii mari obținute cu cheltuieli inutile.
    • Câtă nevoie avem de îngrăşăminte foliare, microelemente și biostimulatori?
    • Care dintre companii vând în România cei mai buni hibrizi de rapiţă din portofoliul lor european?
    • De ce nu trebuie aplicat sulful toamna? Dar borul?

    Prin formularea subiectelor propuse, vrem doar să vă invităm la dialog. Ea nu sugerează concluziile. Așteptăm sugestii din partea cititorilor AGROschepsis privitoare și la alte teme, pentru ca împreună să găsim cele mai bune soluții. Ne adresăm în egală măsură fermierilor cât și reprezentanților firmelor din agribusiness.

    Acest text este semnat de dr. ing Horia-Victor Hălmăjan, Senior Editor Agrointeligența și Conferențiar USAMV București, Facultatea de Agricultură – Departamentul Științele Plantelor


    Te-ar mai putea interesa

    AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Ministerul Agriculturii trimite corpul de control peste comercianții care susțin că vând legume românești

    Ultimele știri

    Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! Nicolae Istudor, rectorul ASE, favorit pentru funcția de ministru al Agriculturii în Guvernul Tomac APIA a încheiat campania de primire a cererilor pentru subvențiile agricole din acest an – cifre oficiale Moment istoric: USAMV București și Ministerul Mediului au semnat Pactul Național pentru Mediu de Ziua Mondială a Mediului S-a deschis „De aici, de aproape. Din Muntenia” – târg cu produse locale românești la Carrefour Băneasa