• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Percheziții la MADR: Procurorii DNA investighează o posibilă fraudare a fondurilor europene

    agrointeligenta.ro

    Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, comise în legătură cu utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene în perioada 2014-2015. Conform informațiilor apărute pe surse, se fac percheziții și la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în biroul unui director responsabil cu investițiile finanțate din bani europeni.

    ”În cursul zilei de 25 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul București și județele Suceava și Iași, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul postat pe site-ul DNA.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Danemarca desființează Ministerul Agriculturii, iar guvernul va funcționa fără un ministru al Agriculturii Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei