• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sâmbătă, la Cultivat în România: Cum rezolvăm criza laptelui – sprijinim fermierii și/sau creștem consumul?

    agrointeligenta.ro

    Ediția de mâine, sâmbătă – 26 septembrie 2015, a emisiunii Cultivat în România se va centra pe problemele crescătorilor de vaci care sunt obligați să își vândă laptele la un preț care a coborât până la 50 de bani pe litru. Nici crescătorii de porci nu o duc mai bine, întrucât embargoul rusesc a făcut ca și carnea să atingă un prag minim de preț. 

    Invitați în platoul emisiunii de la România îi vom avea pe Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui – APRIL, și pe Vladimir Mănăstireanu, vicepreședintele Asociației Române a Cărnii.

     

    Vă invităm să urmăriți emisiunea Cultivat în România în fiecare sâmbătă, de la 11.10, pe România TV. 


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Peste 4.000 de cercetători din 50 de țări participă la Conferința Internațională „Agriculture for Life, Life for Agriculture”, organizată de USAMV București