• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Din cauza secetei, Comcereal Botoșani renunță la cea mai mare investiție programată pentru acest an

    agrointeligenta.ro

    Fermele din partea Moldovei au fost aprig lovite de secetă în acets an, astfel că și calculele agricultorilor s-au schimbat. Dacă aveau în plan să facă investiții, să își cumpere utilaje sau să mai achiziționeze terenuri, cei mai mulți așteaptă acum încheierea campaniei agricole și o veste bună de la traderii prin care vând cerealele.

    În județul Botoșani, cea mai mare companie agricolă a luat deja primele măsuri…de austeritate. Dacă pentru 2015, pe planul de investiții figura și o combină nouă, de ultimă generație, conducerea Comcereal Vaslui a renunțat la această achiziție.

    Liviu Rotaru, directorul executiv al Comcereal SA, a declarat publicației regionale Evenimentul că în acest an este secetă ca în 2012 doar că nivelul preţurilor este mult sub cel practicat în anul la care s-a raportat. „Investiţiile pe anul acesta se vor pondera, se vor subţia semnificativ pentru că nu sunt condiţii. Din investiţiile mari avea două uscătoare, cumpărăm doar unul, cel pentru Botoşani. Nu voi mai cumpăra o combină. Sunt producţii medii sau submedii şi preţurile sunt relativ mici. Sunt condiţii asemănătoare cu 2012 când a fost secetă, doar că preţurile sunt la 60-70%”, a declarat Rotaru.

    Compania botoşăneană a făcut în ultimii ani investiţii de cuprinse între 500.000 şi 1.000.000 euro anual şi este unul dintre marii jucători din agricultura judeţului, având activitate atât în producţie, cultivând peste 3.000 de hectare de teren, fiind şi cel mai mare depozitar de cereale prin silozurile deţinute în întreg judeţul.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Oierii din ROMOVIS cer demisia conducerii ANSVSA și intervenția premierului Bolojan și a președintelui Dan pentru deblocarea exporturilor de ovine Rareș Bogdan: „Blocarea exporturilor de oi din România servește pe tavă Spaniei contracte uriașe” Piața cerealelor, la zi. Coceral: România – recoltă de 12,72 milioane tone la grâu și 2,63 milioane tone la rapiță Fermierii au intrat la recoltatul orzului. ”Fără 1 leu pe kilogram nu îl dau”. Prețul în portul Constanța România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local

    Ultimele știri

    Terracalco 95: soluția ignorată care îți poate crește producția cu până la 40% și îți reduce costurile la jumătate ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cad primele capete în scandalul exporturilor de ovine! DNA a descins la DSVSA Arad. Inspectori veterinari, suspectați că au ascuns un focar de boală la oi Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi