• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrometeo: Secetă pedologică severă la cultura de porumb în mare parte din țară

    Violina Gorcinschi -

    Conţinutul de apă pe profilul de sol 0 – 100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va încadra în limite scăzute şi deosebit de scăzute (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) în cea mai mare parte a ţării la începutul lunii septembrie, rezerva de umiditate prezentând valori satisfăcătoare doar local în sudul, estul, centrul şi nord-estul Transilvaniei, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru săptămâna viitoare.

    Pe fondul temperaturilor ridicate din aer, asociate cu menţinerea deficitelor accentuate de umiditate în sol, se vor semnala forţări stadiale, fenomenele de ofilire şi uscare parţială/totală a aparatului foliar, procent ridicat de boabe şiştave la porumb şi seminţe seci la floarea-soarelui, precum şi plante sterile, determinând astfel extinderea suprafeţelor agricole unde culturile vor fi compromise parţial/total.

    De asemenea, la pomii fructiferi, viţa-de-vie şi sfecla de zahăr, procesul de acumulare a zaharurilor va fi încetinit. Totodată, se va semnala în continuare subdimensionarea elementelor de rod la cartof şi sfecla de zahăr (tuberculi şi rădăcini de dimensiuni reduse), producţiile estimate fiind scăzute şi depreciate calitativ.

    Temperaturi foarte ridicate la început de toamnă (foto: tehrantimes.com)

    Agrometeo: Secetă pedologică severă în majoritatea zonelor din țară la porumbul neirigat

    Sub aspect fenologic, la floarea-soarelui vor predomina fazele de maturitate deplină (60-100%) şi recoltare, pe suprafeţe agricole extinse.

    Cultura de porumb îşi va definitiva maturitatea în ceară (80-100%), continuându-se, totodată, maturitatea deplină (10-100%) şi recoltarea, la nivelul întregii ţări.

    Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate va parcurge îngroşarea axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină, iar cartoful, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică şi recoltarea.

    Citește și: Vremea în primele zile de toamnă. Caniculă la început de septembrie

    În majoritatea plantaţiilor pomicole se vor înregistra dezvoltarea şi maturarea rodului, acumularea zahărului în fructe şi recoltarea. Viţa-de-vie se va afla la creşterea şi coacerea boabelor în cea mai mare parte a podgoriilor, iar la soiurile de masă extratimpurii şi timpurii se vor continua lucrările de recoltare. Totodată, încărcătura de rod/butuc va fi în continuare redusă (ciorchini şi boabe mici), iar acumularea zahărului scăzută, comparativ cu anii normali.

    „Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor efectua pe ansamblu în condiţii bune”, se spune în prognoza agrometeo, citată de Agerpres.

    Recomandările de specialitate vizează: efectuarea arăturilor şi pregătirea patului germinativ în vederea însămânţării culturilor de toamnă în epoca optimă pe arealele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului; în zonele unde conţinutul de umiditate din sol în stratul arabil este scăzut se recomandă lucrări superficiale de pregătire a terenului; continuarea lucrărilor de recoltare, transport şi depozitare ale produselor agricole de sezon; eliberarea suprafeţelor agricole de resturile vegetale.

    Citește și: Bărbat acuzat de furt de porumb de pe un teren pe care îl deține

    În acest interval va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, la nivelul întregii ţări. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 16 şi 29 grade, valori mai ridicate cu 1 – 6 grade în raport cu mediile multianuale, pe întreg teritoriul agricol.

    Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 23 şi 36 de grade în toate regiunile. Temperatura minimă a aerului se va încadra între 8 – 22 grade în majoritatea zonelor de cultură.

    Sunt prognozate ploi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului. De asemenea, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol, îndeosebi la începutul perioadei.


    Te-ar mai putea interesa

    O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Rabla pentru Tractoare 2024. Data la care începe înscrierea fermierilor în aplicația AFM

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!