• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INS: A crescut producția de carne din România. La oi şi capre sacrificările aproape s-au triplat în martie

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    România a produs mai multă carne în prima lună de primăvară din acest an. Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, însă la ovine şi caprine s-a înregistrat aproape o triplare a acesteia (+179%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

    INS a informat astăzi, vineri – 10 mai printr-un comunicat că în luna martie 2024, faţă de luna februarie 2024, numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă au crescut la toate speciile de animale și la păsări.  Astfel, în martie 2024, au fost sacrificaţi 269.000 de porci, în creştere cu 6,75% comparativ cu luna februarie 2024, când au fost sacrificate 252.000 de animale. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de sacrificări a fost mai mic cu 5,28% (de la 284.000 de capete). Producţia de carne de porc a totalizat 24.404 tone în martie 2024, în scădere cu 4,36% faţă de aceeaşi lună din 2023, dar în creştere cu aproape 8% faţă de luna anterioară.

    În schimb, la carnea de pasăre, producţia a crescut în martie 2024 şi raportat la luna similară din 2023, cu 9,26%, dar şi faţă de februarie 2024, cu 4,27%, fiind de 48.980 de tone. Datele statistice arată că în a treia lună a anului în curs au fost sacrificate 28,512 milioane de păsări, în creştere atât faţă de februarie (27,574 milioane capete), cât şi comparativ cu martie 2023 (27,073 milioane capete).

    Citiți și: Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Producţia de carne a României a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări

    Creșteri la carnea de bovine

    În ceea ce priveşte producţia de carne de bovine, aceasta a totalizat în luna martie a acestui an 6.934 tone, fiind în creştere cu 26,35% faţă de februarie 2024, când a fost înregistrată o producţie de 5.488 tone carcasă. Faţă de martie 2023, când s-au consemnat 7.387 tone carcasă, a fost o scădere de 6,13%. În perioada analizată, numărul bovinelor sacrificate a ajuns la 42.000 de capete, în creştere faţă de 34.000 de capete în luna februarie 2024, şi în scădere cu 3.000 de capete raportat la martie 2023.

    Citiți și: Modelul TRANSAVIA „de la Bob la Furculiță și Înapoi” – premiat pentru Inovație în Sustenabilitate

    Carnea de oi și capre, creștere majoră a producției în luna martie

    Aceleași date mai arată că producţia de carne de ovine şi caprine a înregistrat o creştere cu aproape 179% în martie 2024, la 4.699 de tone, de la 1.686 tone în februarie 2024, şi cu 29,38% raportat la martie 2023. Potrivit INS, în martie 2024 au fost sacrificate 364.000 de oi şi capre, comparativ de aproape trei ori mai multe faţă de luna anterioară (110.000 capete). În martie anul trecut, numărul ovinelor şi caprinelor sacrificate a totalizat 276.000.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri

    Ultimele știri

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” „Am pierdut încrederea Comisiei Europene”. Exportul de ovine rămâne blocat. Tanczos Barna a cerut despăgubiri pentru fermieri Este oficial: Guvernul poate crește subvențiile APIA. Decizia trebuie luată până pe 31 august! Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat