• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UE intenţionează să îşi majoreze exporturile de alimente în China, în pofida tensiunilor comerciale

    Oana Timar – Agrointeligența

    Cu prilejul unei vizite pe care o va efectua săptămâna aceasta în China, comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, spune că obiectivul său va fi majorarea exporturilor de produse agroalimentare spre a doua mare economie a lumii şi păstrarea hranei deasupra tensiunilor comerciale crescute dintre China şi UE, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

    ”În comerţul cu alimente, nu există bariere pentru importurile chineze. Intenţia mea este să evit, pe cât posibil, ca agricultura să fie penalizată pentru problemele din alte sectoare, lucru care se poate întâmpla uneori”, a declarat Janusz Wojciechowski, într-un interviu acordat luni la Shanghai.

    Vizita comisarului european, care se va prelungi până vineri, vine într-un moment în care China şi Europa se îndreaptă lent spre o situaţie de criză, în condiţiile în care creşterea protecţionismului ameninţă să devină un război comercial total, a avertizat săptămâna trecută Jens Eskelund, preşedintele Camerei Europene de Comerţ din China.

    Spre deosebire de sectoare precum panourile fotovoltaice şi noile vehicule ecologice, sectorul agroalimentar al Uniunii Europene înregistrat un surplus de pe urma schimburilor comerciale cu China. De asemenea, faţă de alte sectoare, comerţul liber de alimente rămâne „un instrument foarte important pentru a asigura securitatea alimentară peste tot”, acesta fiind motivul pentru care sancţiunile occidentale impuse Rusiei, după invadarea Ucrainei, nu au fost aplicate şi la produsele agroalimentare, a spus comisarul Wojciechowski.

    Anul trecut, exporturile UE de produse agroalimentare în China s-au cifrat la 14,6 miliarde de euro, în scădere cu 8%, comparativ cu 2022, în timp ce importurile UE din China au scăzut cu 15% până la 8,3 miliarde de euro.

    Wojciechowski a apreciat că există loc pentru creşterea exporturilor UE în China pentru o gamă largă de produse agroalimentare, de la carnea de pasăre şi până la carnea de porc, vită şi chiar şi produse lactate, un segment care este deja într-un stadiu avansat de penetrare în China.

    ”Putem vedea o extindere a clasei mijlocii de consumatori care caută alimente de calitate ridicată. Asta constituie o şansă pentru producătorii europeni de alimente să îşi majoreze exporturile”, a spus oficialul european.

    Te-ar mai putea interesa

    MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Gropi săpate în pământ, folosite drept depozit pentru tone de varză murată. DSVSA a intervenit Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!”

    Ultimele știri

    Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Grafic de temperaturi și precipitații