• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A ajuns primul transport cu oi donate pentru oierul căruia i-au murit animalele de la un tratament

    Angelica Lefter -

    Primul transport cu ovine donate a ajuns la crescătorul Traian Muntean, din localitatea Bunești Averești, județul Vaslui, care și-a pierdut o mare parte din turmă, după ce a aplicat animalelor necorespunzător un tratament pentru deparazitare. Fermierul, care a pierdut 90 de mioare, a primit 32 de oi și miei de la oieri din județul Bihor pentru a-și reîntregi turma.

    Astăzi, miercuri – 14 februarie, crescătorul de animale Traian Muntean a fost plăcut surprins când la poarta sa a ajuns un transport cu 30 de oi și miei de la crescători din județul Bihor.

    După ce cazul a fost făcut public online, iar despre el a scris și Agrointeligența – AGROINTEL.RO, zeci de oieri mai vechi s-au arătat dispuși să-l ajute pe tânărul vasluian care și-a investit toate economiile făcute din munca în străinătate, într-o turmă de oi. Din cele 120 de oi câte deținea tânărul fermier, 90 au decedat în urma aplicării soluției pentru deparazitare nediluate, la sfatul unei farmaciste din localitate.

    Citiți și: Oierii sar în ajutorul familiei care și-a pierdut oile în urma unui tratament făcut în fermă

    Zeci de oi au ajuns astăzi la oierul Traian Muntean de crescători de ovine din județul Bihor

    Traian Muntean a ținut să mulțumească tuturor celor care l-au sprijinit și a postat un mesaj pe Facebook, în Grupul Ciobanilor Adevărați, în care își arată recunoștința față de persoanele de bine ce i-au donat oile și mieii.

    ”Bună ziua, vreau sa vă mulțumesc tuturor oamenilor care ați colaborat cu domnul Ciobanu Ionică de la APC, de asemenea, va mulțumesc si pentru sprijinul acordat financiar pentru a transporta animalele în siguranță la mine ! Mulțumim șoferului Alex Alex pentru că după 27 de ore de condus, ne-a adus oile în siguranța! Nu am cuvinte să vă pot mulțumi! Mă rog la Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dea înzecit ceea ce mi-ați dat voie mie!”, a scris tânărul oier Traian Munten.

    Citiți și: Fermierii cer ANSVSA să verifice produsul care ar fi cauzat moartea a 120 de oi într-o fermă

    32 de oi au fost donate de fermieri din județul Bihor

    Urmează să mai vină un alt transport de ovine din Mureș și Sibiu

    Oierul vasluian mai așteaptă un transport de animale, care ar trebui să ajungă mâine, joi – 15 februarie, în localitatea în care își are casa și turma de oi, Bunești Averești. Acest transport ajunge din județul Mureș, cu implicarea unui oier mi vechi în breaslă, Claudiu Cizmaș. Cât despre acest prim ajutor, Traian Muntean a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că nu se aștepta ca omenii să fie atât de receptivi și să primească în așa scurt timp ajutor.

    ”Toate transporturile de animale trebuie să aibă aprobare de la autoritățile locale, mi s-a adus la cunoștință și sper ca transportul pe care îl aștept mâine să nu aibă probleme. Există un Dumnezeu, eu nu m-am așteptat la așa ceva, să sară atâta lume în sprijinul nostru, acum sper să-mi reîntregesc efectivul. Dumnezeu lucrează prin oameni, altfel nu aș fi fost ajutat. Avem medic veterinar în localitate. Eu am făcut prostie că m-am luat după farmacistă și le-am aplicat animalelor soluția deparazitară crezând că femeia este de meserie și are cunoștințe și vechime. Medicul a fost chemat după ce oile erau deja intoxicate, dacă l-aș fi întrebat de la început poate nu se întâmpla asta. De acum înainte am să mă informez mai bine”, a menționat tânărul oier vasluian, Traian Muntean pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Tehnologia Chemark Rom la rapiță pune bazele unor producții mari în Teleorman, la ferma Nutrelo Trei boli periculoase depistate în cultura sa de grâu de fermierul Georgian Corniță Se construiește o nouă fabrică ce va prelua lapte de la fermierii români