• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Polonia va prelungi în mod independent interzicerea importului de cereale din Ucraina după 15 septembrie

    Oana Timar – Agrointeligența

    Polonia a decis să prelungească interzicerea importului de cereale ieftine din Ucraina vecină după 15 septembrie, dată până la care este în vigoare măsura, a declarat vineri vicepremierul Jaroslaw Kaczynski la postul naţional de radio – transmite DPA, citată de Agerpres.

    Membrii estici ai UE, Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi Bulgaria, cu aprobarea Bruxelles-ului, şi-au închis pieţele pentru grâul, porumbul, rapiţa şi floarea-soarelui din Ucraina până la 15 septembrie, în încercarea de a-şi proteja propriile sectoare agricole.

    Reuniţi la 19 iulie la Varşovia în prezenţa premierului Poloniei, Mateusz Morawiecki, miniştrii agriculturii din România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au anunţat că vor solicita Comisiei Europene prelungirea măsurilor preventive pentru o listă mai largă de produse provenite din Ucraina, cel puţin până la finalul acestui an.

    Măsurile au fost în vigoare, iniţial până la 5 iunie 2023 însă Comisia Europeană a prelungit restricţiile până pe data 15 septembrie.

    Importul de cereale din Ucraina este interzis până pe 15 septembrie în cinci țări: România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria

    Dacă interdicția nu va fi prelungită de CE, Polonia va acționa pe cont propriu

    În cazul în care interdicţia susţinută de UE nu va fi prelungită, Polonia o va continua în mod independent, a declarat Kaczynski, citat de agenţia de presă poloneză PAP.

    El a spus că se aşteaptă ca şi alte ţări să acţioneze în mod similar.

    Polonia nu-şi poate sacrifica agricultura, ”iar prietenii noştri ucraineni ar trebui să fie conştienţi de acest lucru’”, a afirmat Kaczynski.

    Polonia îi ajută pe ucraineni din punct de vedere politic şi militar, a subliniat el. ”Vrem ca ei să câştige acest război”, a adăugat Kaczynski, care conduce partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), aflat la putere.

    Tranzitul produselor agricole ucrainene către ţări terţe nu este afectat de interdicţia de import.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii Lege nouă: Închisoare pentru fermierii care folosesc ilegal apă sau stropesc culturile cu pesticide interzise! Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Fermierii care seamănă rapiță mizează pe Blackjack, un hibrid mereu câștigător Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci