• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Molia castanilor face ravagii în Republica Moldova: Autoritățile iau în calcul aplicarea ”strategiei de la Berlin”

    agrointeligenta.ro

    Peste 90% din plantațiile de castani din Republica Molova sunt afectate anual de molia castanilor. În mare parte este vorba despre arbori ornamentali, din parcuri, iar autoritățile caută cele mai eficiente soluții pentru a scăpa de parazit.

    Asea Timuș profesor universitar și doctor în agronomie susține că principalele acțiuni de combatere a acestor insecte ar fi ca frunzele de castan să fie strânse permanent, și fie îngropate sau depozitate în saci de plastic, până la putrezirea lor.
    ”Toată țara este acoperită de molie. Desigur dacă oamenii ar face curat în curtea lor, tot orașul, toată țara am contribui la reducerea moliei. Iernează în interiorul frunzelor. Primăvara devreme din aceste pupe apar fluturașii, care încet încet urcă în coroana copacului, încep să depună ouă, pe partea inferioară a frunzelor, din ouă ies larva care pătrunde în interiorul epidermei și roade miezul frunzei” a declarat Asea Timuș, citat de Radio Chișinău.

    Un exemplu bun de luptă contra moliei, este Berlinul, unde peste 90 la sută din arborii decorativi sunt castani. Aici, potrivit Asei Timuș, are loc strângerea permanentă a frunzelor, ceea ce a făcut ca arborii să fie mai puțin afectați.

    Molia castanului mai poate fi distrusă prin ardere. Legea privind protecția aerului atmosferic interzice însă arderea frunzelor, cu excepția arderii controlate în anumite cazane speciale. În opinia președintelui Mișcării Ecologiste din Moldova, Vladimir Garaba, în prezent au loc cercetări pentru identificarea unei metode biologice de luptă contra acestei insecte.

    ”Există mai multe metode bilogice. Sunt preparate speciale, bazate pe efectul îmbolnăvirii moliei, cu microbi sau entomofagi, viruși care îi contaminează, așa numiții dușmani naturali”, a menționat Vladimir Garaba.

    Molia castanilor, insectă care afectează doar castanii cu floarea de culoare galbenă, a fost descoperită în 1985, în Peninsula Balcanică. În Republica Moldova a ajuns în 2004, iar până acum a afectat peste 90 la sută din totalul plantațiilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture