• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ciolacu, surprins de cât de ieftine sunt alimentele în Germania! ”La noi sunt mai scumpe”

    Oana Timar – Agrointeligența

    Aflat într-o vizită oficială în Germania, premierul Marcel Ciolacu s-a convins că alimentele din supermarketurile de acolo sunt mai ieftine acolo decât la noi. Ciolacu s-a arătat surprins de diferența de preț și de cât de mici sunt prețurile pe care nemții se plătesc pentru mâncare.

    „Nu putem în continuare să ne facem că nu vedem că anumite preţuri la anumite produse de bază, sunt mai scumpe decât în Germania. Şi nu comparăm puterea de cumpărare din Germania şi puterea de cumpărare din România. Este ceva ce nu a funcţionat şi sperăm ca prin acest exerciţiu să începem să reaşezăm lucrurile.

    Nu întotdeuna piaţa echilibrează tot. Am văzut că după 3 crize suprapuse piaţa a fost depăşită şi mecanismul pieţei a fost depăşit. Dar toate aceste măsuri sunt temporare, până se reaşează lucrurile. Dar nu putem la infinit să ne facem că nu observăm anumite lucruri care sunt evidente”, a declarat premierul, într-o intervenție telefonică la Antena 3, potrivit Fanatik.ro.

    Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu Cancelarul Federal al Republicii Federale Germania, Olaf Scholz

    Impresiile despre prețurile din Germania au fost împărtășite de premierul Ciolacu după prima zi din cadrul vizitei sale din Germania, acolo unde s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz, dar și cu alți oficiali germani.

    OUG pentru ieftinirea alimentelor intră în vigoare de la 1 august

    Marcel Ciolacu a vorbit despre efectele ordonanței privind modificarea prețurilor la alimente. Acestea ar urma să fie vizibile începând cu luna august. De asemenea, prim-ministrul a ținut să mulțumească retailerilor pentru faptul că au acceptat acest parteneriat cu Guvernul.

    „Sunt ferm convins că din luna august… erau contracte în derulare, este normal. În momentul acesta au scăzut anumite adaosuri, s-au perceput anumite taxe. Veţi vedea că preţurilevor scădea la cele 14 produse”, a adăugat Marcel Ciolacu.

    Vineri, 30 iunie, cabinetul condus de Ciolacu a aprobat Ordonanța de Urgență privind scăderea prețurilor la alimente. Măsura ar urma să ducă la ieftinirea mai multor produse de bază, mai exact 14. Printre acestea se numără laptele, pâinea, mălai, fructe, legume și ouă.

    Limitarea adaosului comercial se va face pentru o perioadă de trei luni. Măsura a fost implementată după mai multe negocieri între Executiv și marile lanțuri de magazine din România. Cei care nu se conformează riscă să plătească amenzi cuprinse între 100.000 și 2 milioane de lei.

    Fermierii nu vor fi afectați de plafonarea adaosului comercial

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că fermierii nu vor fi afectați de această decizie. „Prețurile nu vor mai crește în cazul alimentelor de bază care se regăsesc în ordonanță. Vreau să asigur că fermierii români și cei care produc materia primă nu sunt incluși în acest lanț”, preciza ministrul.

    Te-ar mai putea interesa

    Cosmin-Alin Popescu, USV Timișoara: „Am construit un campus la standarde internaționale”. Investiții de zeci de milioane de lei în cercetare, digitalizare și viața studenților Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul” „Acum 20 de ani, un fermier putea cumpăra o casă din lâna de la 600 de oi”. Daniel Buda cere schimbarea regulilor pentru vânzarea lânii

    Ultimele știri

    Taxare inversă pentru tractoare și utilaje agricole! Legea care schimbă piața de tehnică agricolă! Produse de protecție potrivite, livezi îmbelșugate în Dobrogea Focar de pestă porcină africană, în Constanța. Zeci de județe rămân în zona de restricție III „Fără sprijinul european, am închide ferma”. Povestea unei familii care crește peste 250 de vaci Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Grafic de temperaturi și precipitații