• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ofertele Toamnei de la compania Alcedo

    agrointeligenta.ro

    An de an, ALCEDO – distribuitor naţional de produse de protecția plantelor (PPP), seminţe şi îngrăşăminte, vine în sprijinul fermierilor cu o gamă diversificată de produse şi servicii.

    Şi pentru anul 2015, ALCEDO vă pregăteşte o ofertă bogată în materie de PPP-uri, soiuri şi hibrizi performanţi de seminţe, dar şi îngrăşăminte, având alături cele mai mari companii de inputuri, de profil, din ţară. De asemenea, compania, prin echipa tânără, formată numai din profesionişti, oferă consultanţă de specialitate dar şi soluţii pragmatice pentru a-si maximiza producţia, tuturor celor interesaţi.

    Prin reţeaua logistică foarte bine dezvoltată, pe care o deţine, ALCEDO, poate livra produsele în cel mai îndepărtat colţ al ţării, într-un timp foarte scurt.

    ”De la începutul anului 2013, la Herăşti, judeţul Giurgiu, punem la dispoziţia fermierilor un laborator, în care se pot efectua analize de sol, având astfel oportunitatea de a-şi asigura necesarul de îngrăşăminte, pe baza unor rezultate de laborator foarte precise. Revenind la oferta pentru anul viitor, nu trebuie să uităm că finanţăm fermierii şi că oferim posibilitatea ca aceştia să plătească după recoltare”, declară reprezentanții compniei.

    ALCEDO, lider naţional în ceea ce priveşte distribuţia de PPP-uri, seminţe şi locul 3 la îngrăşăminte, face parte din Grupul Alcedo alături de Alchimex – cel mai mare formulator local de produse de protecţia plantelor, Minerva – firmă specializată în procesarea seminţei şi servicii de depozitare cereale, şi Geea – agenţie de publicitate. Începând cu finele anului 2011, 90% din acţiuni sunt deţinute de grupul de comerţ Sumitomo Corporation una din cele mai mari companii din Japonia şi din lume.

    AlcedoDetalii despre produsele și serviciile companiei, pe  www.alcedoltd.ro

     


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture