• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reacții la Legea piețelor agricole. Gheorghe Tinel, PDL: Birocratizează și mai tare procedura obținerii atestatelor. Fermierii, la mâna consilierilor locali

    agrointeligenta.ro

    Dezbaterea finală de ieri, din Camera Deputaților, pe ”Legea piețelor agricole”, adică actul normativ pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol a fost una vie. Parlamentarii Grupului PDL s-au abținut la vot, iar gestul a fost motivat de liderul deputaților democrat-liberali, Tinel Gheorghe, membru și în Comisia pentru agricultură.

    ”Părerea noastră este că acest proiect de act normativ nu rezolvă problema evaziunii fiscale  și nici a celor care își comercializează produsele agro-alimentare pe marginea drumului. Birocratizează și mai tare procedura de a obține formele legale în vederea comercializării: introduce un atestat nou. Ai nevoie să te duci cu documente suplimentare care să dovedească faptul că ești producător și te duci la Primărie sau la Consiliul Local. Dacă chiar am fi vrut să reglăm în vreun fel această piață ar fi trebuit să facem distincție între ceea ce înseamnă producător adevărat – cel din baza de date al APIA care primește subvenții pe suprafață, și celălalt care,  din subzistență, își asigură consumul propriu și face și comerț. Dacă este să analizăm piața asta a evaziunii fiscale veți vedea că marea majoritate a celor care comercializează vin din zona de subzistență, nu din cei care sunt înregistrați la APIA.  Ori aici ar fi trebuit Guvernul să facă o diferențiere clară prin proiectul de act normativ și să vină cu o soluție novatoare”, a declarat deputatul PDL Tinel Gheorghe de la tribuna parlamentară.

    Reprezentantul PDL s-a arătat nemulțumit că tot consilierii locali vor emite în continuare atestatele de producător, declarând că în acest fel, aleșii locali îi vor putea taxa pe fermieri și chiar constrânge prin solicitarea de favoruri în schimbul acordării dreptului de a fi producător cu acte în regulă.

    Legea piețelor agricole a fost adoptată ieri în Camera Deputaților și va fi trimisă președintelui Traian Băsescu spre promulgare. Mai multe despre prevederile noului act normativ puteți citi AICI.

    Foto: privesc.eu


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la sfârșitul anului – vot în Parlament Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture