• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Beatrice Tavares, ITC Seeds: Grâul Iris 12 se seamănă până la mijlocul lunii noiembrie și este un pariu câștigător pentru această toamnă

    Adrian Radu – Agrointeligența

    ITC Seeds are o experiență de peste 30 de ani în agribusiness, un motiv excelent pentru a participa la cel mai tare eveniment din această toamnă, Forța Fermierilor Expo 2022. Reprezentanții companiei au venit în fața fermierilor cu recomandări de sezon.

    ITC Seeds produce sămânță din 1991, având și un departament propriu de cercetare. Astfel, soiurile pe care compania le are în oferte se pretează condițiilor de cultură din țara noastră. Pe lângă acestea, ITC are în portofoliu și soiuri valoroase din străinătate, care și-au dovedit deja potențialul de producție.

    Toamna este un sezon aglomerat pentru cei de la ITC, comenzile trebuind să fie onorate.

    “În acest moment, avem încă grâul Iris 12, cu semănare târzie, adică noi putem să îl însămânțăm până în început de lună decembrie, pentru că are o înfrățire atât în toamnă, cât și în primăvară, iar sezonul de însămânțat la mazărea de toamnă încă nu a început. Perioada optimă începe după 20 octombrie până la mijlocul lunii noiembrie. Mai avem încă un pic de stoc și eu cred că este un pariu câștigător pentru această toamnă, care este lungă, este secetoasă și prezintă totuși câteva dificultăți”, a declarat Beatrice Tavares, Administrator ITC Seeds.

    Portofoliul ITC Seeds cuprinde o listă lungă de semințe pentru culturi precum secara, năutul, sorgul, inul, meiul, lucerna, soia, mazărea, floarea-soarelui, orzul, rapița, muștarul, ovăzul, porumbul și triticalele.

    Grâul este însă cultura care reprezintă “locomotiva” ITC.

    “Vedetele în această toamnă au fost Iris 12, Angelica, tot genetică românească, și noutate, grâul Gerry, un grâu de panificație cu o masă hectolitrică foarte mare și cu indici de panificație, adică proteină și gluten. Venim în avans un pic să prezentăm și produsele de primăvară, cereale păioase mai ales, orzul Liberta și grâul Jarissa”, a completat Beatrice Tavares.

    Toate informațiile despre semințele din portofoliul ITC Seeds și despre procesul de multiplicare realizat de specialiștii companiei pot fi găsite pe www.itcseeds.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii

    Ultimele știri

    Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte