• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dan Motreanu, eurodeputat: ”Spune-ți părerea în legătură cu legislația europeană privind solurile, până pe 24 octombrie”!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Spune-ți și tu părerea în legătură cu legislația europeană privind solurile! Eurodeputatul Dan Motreanu a anunțat că cetățenii Uniunii Europene, sunt invitați să-și exprime opinia, într-una din cele 24 limbi oficiale, inclusiv limba română, în legătură cu conținutul sau necesitatea unei propuneri legislative pentru soluri sănătoase, până pe 24 octombrie 2022.

    ”Resursă naturală finită și neregenerabilă, solul sănătos stochează, filtrează și transformă apa, nutrienții și carbonul, asigură productivitatea agricolă, securitatea alimentară, conservă natura și biodiversitatea și atenuează schimbările climatice. Cu toate acestea, aproximativ 60-70% din solurile europene sunt nesănătoase și degradate, ceea ce duce la o pierdere de productivitate agricolă de 1,25 miliarde euro pe an, costul inacțiunii provocând daune totale de aproape 50 de miliarde de euro în UE. În Grupul PPE suntem conștienți că solurile degradate sunt mai vulnerabile la secetă și inundații și dorim un cadru legal privind sănătatea solurilor la nivelul Uniunii, schimb de bune practici, resurse financiare adecvate, împreună cu respectarea drepturilor de proprietate asupra terenurilor”, a transmis Dan Motreanu pe pagina sa de Facebook, marți, 9 august.

    Acesta a completat că în Comisia de mediu ENVI a Parlamentului European, din care face parte, s-a inițiat o rezoluție privind protecția solurilor în Europa, adoptată cu 605 de voturi pentru pe 28 aprilie 2021.

    ”Am solicitat Comisiei Europene să abordeze mai eficient cauzele și efectele degradării solului, cu ținte măsurabile intermediare și finale, însoțite de seturi de date și măsurători armonizate pentru tratarea tuturor amenințărilor la adresa sănătății solurilor. Deoarece țintim să avem soluri sănătoase până în 2050, Comisia Europeană a planificat o propunere legislativă privind solurile în 2023 vizând acordarea unei protecții similare apei sau aerului în UE”, a mai spus Dan Motreanu.

    Fermierii pot accesa:https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/EUSoilHealthLaw2023.

    Te-ar mai putea interesa

    ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” MADR susține că nu știa despre legea care introduce închisoarea pentru folosirea apei din puțuri sau râuri Fermier: Ofer apicultorilor 80 de lei/familia de albine pentru polenizarea culturii de floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța