• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA bovine. Plafon nou pentru plata SCZ? Ce spune ministrul Chesnoiu!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Una dintre subvențiile APIA la bovine se află în aceste zile în miezul unei dezbateri în cadrul mediului asociativ. Mai multe organizații au cerut Ministerului Agriculturii menținerea plafonului la 250 de capete pentru sprijin cuplat la specia bovine, în timp ce fișa MADR propune, în fișa dedicată acestei măsuri în cadrul Planului Național Strategic, ridicarea plafonului până la 500 de capete eligibile.

    Ministrul Agriculturii a evitat să dea un răspuns ferm cu privire la schimbarea plafonului APIA pentru plata sprijinului cuplat la bovine. Adrian Chesnoiu a lăsat să se înțeleagă că plafonul de 250 de capete și-a dovedit eficiența și ar putea fi menținut.

    ”A fost o dezbatere în PNS. Eu sunt obligat ca ministru să pun pe masă toate solicitările fermierilor. Nu vreau să fiu ministrul antagonizării fermierilor ca până acum. Șansa României pentru dezvoltarea agriculturii este integrarea materiei prime vegetale în zootehnie, zootehnia în industria alimentară și produse cu valoarea adăugată.

    Plafonul de 250 de capete la SCZ este un instrument util de sprijinire a fermelor mici și mijlocii. Dar din fermele mari care fac performanță și care produc cantități importante de lapte, au simțit nevoia dezbaterii pentru a găsi soluții și pentru aceste ferme. Decizia o să mi-o fundamentez pe baza argumentelor prezentate.

    Când o să vedeți PNS-ul în dezbatere publică, atunci o să vedeți decizia pe care am luat-o.

    Este evident că SCZ-ul cu plafonul la 250 de capete  a început să producă efecte pozitive și atunci în niciun caz nu vom face mai rău decât a fost până acum. Ceea ce înseamnă că trebuie să continuăm stimularea fermierilor mici și mijlocii ” , a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, în cadrul unui interviu acordat emisiunii ”Viața Satului” (TVR 1).


    Te-ar mai putea interesa

    Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Dosar penal pentru oierul care a omorât ursul ce îi atacase turma de oi Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Danemarca desființează Ministerul Agriculturii, iar guvernul va funcționa fără un ministru al Agriculturii Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Vot în Parlament: legarea câinilor în lanț, interzisă mai mult de două ore. Animalele pot fi confiscate Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori Dezastru la o fermă din Vaslui: 132 de oi ucise de câini vagabonzi. Paguba: 200.000 de lei