• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii români, afectați de exporturile la liber din Ucraina? Răspunsul ministrului Chesnoiu

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cum vor fi afectați fermierii români dacă se va decide ca produsele agricole din Ucraina să aibă ”liber” la export, fără taxe vamale. Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, a comentat miercuri 4 mai propunerea Comisiei Europene (CE).

    ”Nu s-a discutat până acum despre o altfel de decizie. Eu voi participa pe 23 mai la Consiliul de miniștri de la Bruxelles. Am avut discuții și cu colegii din Cabinet care răspund de zona de transporturi și mi-au confirmat că nu au existat astfel de discuții. În orice caz, este important ca în aceste momente grele pentru întreaga omenire să fim solidari. De cealaltă parte specificul nostru și sprijinirea fermierilor români rămâne un deziderat permanent astfel încât să reglăm lucrurile într-o asemenea manieră să nu aibă nimeni de suferit. Din contră, să fim solidari unii cu ceilalți ca să ne putem sprijini în momente de cumpănă”, a precizat Chesnoiu la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

    Reamintim că CE a propus miercuri – 27 aprilie suspendarea pentru un an a tuturor taxelor vamale pentru produsele ucrainene importate în UE, pentru a susține economia țării atacate de Rusia.

    Se preconizează că propunerea va include suspendarea tarifelor și cotelor existente pentru oțel, bunuri industriale și produse agricole, care în prezent nu sunt acoperite de prevederile acordului comercial între UE și Ucraina.

    Conform Acordului de liber schimb UE-Ucraina, anumite tarife și cote pentru unele categorii de mărfuri sunt excluse din acord. În prezent, UE propune eliminarea temporară a acestor restricții.

    Orice propunere în acest sens trebuie să fie aprobată cu toate cele 27 de state membre și de către membrii Parlamentului European înainte de a intra în vigoare.

    Ursula von der Leyen, primită de Volodimir Zelenski la Kiev (foto: American Photo Archive / Alamy / Alamy / Profimedia)

    „Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei afectează grav economia ucraineană. Am discutat cu președintele Zelensky despre modalități de susținere a economiei, dincolo de asistența macrofinanciară și granturile pe care le oferim. Amândoi suntem de acord asupra importanței unei suspendări rapide și ample a taxelor de import pentru a stimula economia Ucrainei. Pasul pe care îl facem astăzi răspunde acestui apel. Acesta va facilita foarte mult exportul de bunuri industriale și agricole ucrainene către UE. Continuăm să fim alături de Ucraina în aceste vremuri cumplite”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

    Marea Britanie a anunțat deja că va ridica tarifele vamale pentru produsele importate din Ucraina.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi. Tunisia plătește cu 25 dolari mai mult ca în iunie iar grâul românesc va fi tot mai căutat Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Producție dublă la ceapă cu tehnologie sud-coreeană. Recolte de peste 90 de tone la hectar ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația”

    Ultimele știri

    Schimbare fulger la Agricultură în R. Moldova: după demisia ministrului, fermierii vin cu propria propunere! Fermierii, azi la MADR! Au cerut plata urgentă a subvențiilor restante și ajutorul de 68 euro/vacă! Contract-cadru între fermieri și procesatori! Producătorii vor ca modificările de preț să fie anunțate din timp DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Prețurile cerealelor cresc și în România. Grâul a ajuns la 225 euro/tonă în Portul Constanța