• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Efectivul de bovine din România – în scădere. Țara noastră, pe locul 9 în UE la numărul de vaci

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Efectivul de bovine din România, în scădere. Numărul total de bovine la 1 decembrie 2020, faţă de 1 decembrie 2019, a scăzut cu 0,6%, la 1,91 milioane de capete. Pe de altă parte, în aceeași perioadă a crescut efectivul matcă cu 0,7%.

    Începând cu anul 2006 și până în anul 2011, numărul de bovine din țara noastră a scăzut continuu, iar apoi efectivul s-a menținut la un nivel constant.

    ”Efectivele de bovine au scăzut continuu din anul 2006 până în anul 2011, ajungând la 1.988.900 capete. Din anul 2011 până în anul 2020, efectivele de bovine s-au menţinut la un nivel aproximativ constant, reprezentând 65,1% în anul 2020 faţă de anul 2006”, arată Institul Național de Statistică.

    România  – locul 9 în UE la efectivul de bovine

    La efectivele de bovine, România s-a situat pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Spania, Irlanda, Italia, Polonia, Olanda şi Belgia.

    În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră s-a aflat pe locul douăzeci din cele douzeci şi două de ţări prezentate, fiind urmată de Grecia şi Bulgaria.

    Pe de altă parte, efectivul matcă a crescut cu 0,7%. ”Numărul total de bovine la 1 decembrie 2020 faţă de 1 decembrie 2019 a scăzut cu 0,6%, iar efectivul matcă (vaci pentru lapte, bivoliţe pentru reproducţie şi juninci pentru reproducţie) a crescut cu 0,7%”, potrivit datelor INS.


    Te-ar mai putea interesa

    Intrarea în legalitate a tractoarelor și combinelor, fără drumuri la RAR. Soluția oferită fermierilor Cireșe bio gratis pentru cei își culeg singuri fructele. Un pomicultor a lansat o ofertă inedită: „Cât culegeți, împărțim frățește!” Fermierii din Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja pun pepenii din câmp direct pe bandă. Eficiența în câmp, dublată! Constanța Ștefan, Asociația Țara Loviștei: 100.000 de familii de oieri vor deveni cazuri sociale dacă restricțiile ANSVSA se prelungesc Fermierul Constantin Foca din Botoșani – firme în concordat și datorii de milioane de euro. Schema ”Tribunalul”

    Ultimele știri

    Agricultura României intră în cel mai important ciclu de decizie din ultimul deceniu. Rolul finanțării specializate este vital în acest proces Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 8-17 iulie: prețuri, tendințe, producții estimate Piața cerealelor, la zi. O fereastră la grâu care nu se deschide prea des – oportunitate pentru fermierii români Imagini virale: aglomerație de camioane în portul Constanța. Și, totuși, un trader este lăudat! ASAS deschide un nou capitol al colaborării cu China: acord pentru cercetarea horticolă