• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ioan Niculae, InterAgro: ”Din punct de vedere valoric, anul agricol 2013 este mai slab decât anul trecut”

    agrointeligenta.ro

    Preşedinte al Forumului Investitorilor Autohtoni şi proprietar al grupului InterAgro, Ioan Niculae este de părere că declaraţiile optimiste ale autorităţilor nu au bayă reală în piaţă. Mai mult, chiar la nivelul grupului său, Niculae susţine că are dificultăţi în această perioadă.

    „Din şapte fabrici, merge doar una la InterAgro, astfel că producţia este la minim. Suntem obligaţi ca de la 1 octombrie măsurile să fie radicale, nu vom menţine decât o singură fabrică cu personalul aproape complet, fiind în situaţia în care facem disponibilizări colective pentru restul de oameni. Este vorba despre circa 5.800 de persoane”, a declarat Niculae într-un interviu acordat ziarului Bursa.

    Preşedintele InterAgro apreciază că nivelul preţurilor la cereale se reglează intern, că avem producţie mare şi cerere mică. „Exportăm o parte din producţie, dar la preţurile internaţionale. Anul agricol este bun, din punct de vedere al producţiei, cantităţile produse fiind mai mari faţă de anul trecut. Din păcate, însă, preţurile au scăzut foarte mult. Dacă anul trecut tona de porumb costa circa 220-230 de euro, acum, foarte greu o tonă de porumb se vinde cu 110-115 euro. Situaţia este similară şi la grâu, şi la floarea-soarelui, şi la rapiţă. După părerea mea, din punct de vedere valoric, anul agricol 2013 este mai slab decât anul trecut”, a mai adăugat Niculae.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția pe hectar pe care o vor primi fermierii români în anii următori Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren”

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!