• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ne salvează Portul Constanţa! Producem grâu scump, dar măcar îl transportăm ieftin

    agrointeligenta.ro

    România a reuşit o vânzare bună în acestă vară pe piaţa internaţională a grâului, vânzând în Egipt aproape 60.000 de tone. Succesul nu se datorează producătorilor care au venit cu un preţ mai mare decât competitorii, ci costurilor de transport din portul Constanţa.

    Cheltuielile de transport reprezintă o componentă foarte importantă a costurilor de achiziţie pe piaţa internaţională. Cu cât sînt mai mici, cu atât ele asigură o competitivitate mai mare, uneori compensând lipsa de competitivitate ce decurge din producţia propriuzisă a mărfurilor transportate.

    Informaţiile, apărute în luna august, referitoare la masivele achiziţii de grâu realizate din zona Mării Negre, de Egipt, cel mai mare cumpărător mondial, au fost confirmate.

    Din 27 august, Egiptul a realizat cinci licitaţii de achiziţie de grâu, cumpărând în total 1,07 milioane de tone, în totalitae produs în regiunea Mării Negre, în Rusia, Ucraina şi România

    În cadrul ultimei licitaţii, ce a avut loc săptămâna trecută, Egiptul a achiziţionat 235.000 tone de grâu, din cele trei ţări, achiziţie în valoare de 63 de milioane USD.

    Avem cele mai piperate prețuri din regiune

    România a avut cel mai scump grâu dintre toate cele trei ţări din regiune – 254,88 USD per tonă, mai mare cu 0,38 USD per tonă faţă de Rusia (254,50 USD per tonă), 3-3,2 USD per tonă faţă de Ucraina (două oferte distincte 251,88 şi 251,68 USD per tonă) dar acesta a fost compensat de faptul că a avut cel mai mic preţ de transport – cu 0,9 USD per tonă faţă de Rusia (13,23 USD per tonă) şi 3,57-3,77 USd per tonă faţă de Ucraina (două oferte distincte 15,9 şi 16,1 USD per tonă)

    Franţa, interesată şi ea de achiziţiile realizate de Egipt, a pierdut competiţia cu cele trei naţiuni estice atât în ce priveşte preţul grâului (257,80 USD per tonă) cât şi costul transportului (20 USd per tonă).

    Succesul României la aceste licitaţii se datorează în principal preţului de transport din România spre Egipt, prin portul Constanţa. Este un fapt care ar trebui să dea de gândit atât guvernanţilor cât şi patronatelor producătorilor de grâu.

    Terminalul cerealier al Portului Constanţa are nevoie de investiţii urgente, lipsa de atenţie din ultimele două decenii spunându-şi cuvântul – instalaţiile existente simt uzura morală şi decalajul tehnologic.

    Ucraina, principala noastră competitoare, are un program masiv de investiţii in infrastructura portuară, dorind să devină unul dintre principali exportatori de cereale din lume – ucrainenii folosesc o parte din banii obţinuţi din exporturi pentru a finanţa lucrările din porturi.

    În România aceste investiţii ar putea fi susţinute şi de producătorii de cereale şi de stat, atât prin contribuţii private, fonduri de la buget şi, mai ales, prin atragerea de fonduri structurale europene.

    Top competitivitate preţ cereale şi dieferenţa în defavoarea-favoarea României

    Ucraina (2) – 251,68 (-3,2)
    Ucraina (1) – 251,88 (-3)
    Rusia – 254,5 (-0,38)
    România – 254,88
    Franţa – 257,80 (+2,92)

    Top competitivitate transport cereale şi diferenţa în favoarea României

    România – 12,33
    Rusia – 13,23 (+0,9)
    Ucraina (1) – 15,9 (+3,57)
    Ucraina (2) – 16,1 (+3,77)
    Franţa – 20 (+7,67)

    Sursa cifrelor: Agrimoney


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția pe pârloagă 2026. Fermierii au obligația să transmită APIA fotografii din teren până pe 5 iunie Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Cum va fi vremea în luna iunie: temperaturi peste normal și deficit de ploi în mai multe regiuni AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Parlamentul a adoptat legea pentru plata unei subvenții de 15 euro/familia de albine

    Ultimele știri

    Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile ANSVSA a actualizat procedura prin care crescătorii trebuie să declare animalele bolnave sau moarte Șef APIA: Supraglomerarea centrelor APIA – risc ca unii fermieri să piardă subvențiile! Instabilitatea guvernamentală, un pericol pentru agricultură. Avertisment: Nu merge cu „premier surogat”!