• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest în Orăștie împotriva mirosurilor de la o fermă aflată lângă oraș

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Locuitorii din Orăștie, în frunte cu primarul orașului, se vor aduna în fața Prefecturii și a Gărzii de Mediu din județului Hunedoara pentru a protesta împotriva mirosului greu de suportat, cu iz de bălegar porcin, care sufocă orașul de câțiva ani.

    Nu este prima acțiune de protest a locuitorilor din Orăștie. Aceștia au ieșit în stradă și anul trecut și au obținut de la prefect promisiunea că va închide ferma de porci din Turdaș, de la care vine mirosul insuportabil, însă autoritățile statului nu s-au ținut de cuvânt. Astfel, și vara aceasta cetățenii orașului au fost nevoiți să îndure același miros neplăcut, ei neputând deschide ferestrele pentru a aerisi locuințele.

    Primarul din Orăștie se pare că este de partea cetățenilor și susține că a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a scăpa orașul de acel miros insuportabil provenit din dejecțiile de animale de la cele două ferme de porcine. Ba mai mult, acesta spune că obținut toate autorizațiile necesare pentru desfășurarea unui protest în fața Prefecturii Județului Hunedoara.

    „Instituțional, am făcut tot ceea ce depindea de mine și de instituția pe care o conduc pentru stoparea mirosului insuportabil rezultat în urma împrăștierii dejecțiilor de animale de la cele două ferme de porcine din Orăștie și Turdaș. Din această cauză, la solicitarea ONG-urilor și a sute de orăștieni nemulțumiți, am hotărât să organizăm un protest în fața Prefecturii Județului Hunedoara și a Gărzii de Mediu Hunedoara, prin care dorim să tragem un semnal de alarmă instituțiilor competente vis-a-vis de problema mirosului insuportabil produs de împrăștierea dejecțiilor animale de la fermele mai sus amintite, care persistă în întreaga zonă a Orăștiei de mai mulți ani. În urma unei discuții telefonice avute în această dimineață cu d-l Florin Oancea, primarul municipiului Deva, am obținut acordul verbal pentru organizarea unei acțiuni de protest, iar la finalul acestei săptămâni vom depune și solicitarea pentru obținerea avizului scris. Astfel, începând de miercuri, 21 august 2019, pe str. Mureșului (la Piața „La Berze”) și în Piața Victoriei (la statuia lui Burebista), vor fi amplasate două corturi pentru acțiunea strângerii de semnături în vederea depunerii acestora la Prefectura Județului Hunedoara în ziua protestului. Tot la aceste corturi, cetățenii din Orăștie și din întreaga zonă afectată care nu mai suportă mirosul dejecțiilor animale, se pot înscrie în vederea participării la mișcarea de protest pe care o organizăm. Un număr cât mai mare de participanți ne-ar face vocea auzită și am putea spera într-o rezolvare rapidă a problemei mirosului insuportabil al dejecțiilor porcine. Cu această ocazie, lansăm și pagina de facebook „Orăștie-oraș curat”, ca platformă on-line de comunicare. Orice orăștian sau locuitor din zonă care dorește stoparea acestor mirosuri insuportabile, este așteptat la cele două corturi amplasate în Orăștie pentru a semna și a se informa cu privire la acțiunile viitoare pe care dorim să le organizăm. Numai UNIȚI, CU TOȚII, putem învinge!”, a scris primarul din Orăștie, Ovidiu Laurenţiu Bălan, pe pagina sa personală de Facebook.

    Potrivit primarului comunei Turdaș, Remi Bocșeri, localitate de lângă Orăștie în care funcționează una dintre cele două ferme de porci, explotația de porcine cu 25.000 de capete nu are nici astăzi, la doi ani de deschidere, autorizație de funcționare, toate bazinele în care se află dejecțiile fiind descoperite.


    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul lansează programul ”Diaspora Investește Acasă” cu granturi de 200.000 euro pentru noile afaceri! Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren” Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta”

    Ultimele știri

    Bucureștiul găzduiește, în perioada 4–6 iunie 2026, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Agriculture for Life, Life for Agriculture Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Averse torențiale, descărcări electrice, vijelii – județele care intră sub alertă meteo! Fertilland Bor Max de la Rodbun – secretul unei culturi de floarea-soarelui puternice și profitabile