• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ACCIDENT TRAGIC în saivan: TÂNĂR ZDROBIT DE UTILAJUL cu care FĂCEA CURĂȚENIE LA ANIMALE!

    agrointeligenta.ro

    Tânăr zdrobit de utilajul cu care făcea curățenie la animale. Accidentul tragic a avut loc ieri, sâmbără, pe 11 august, într-o fermă de animale din județul Olt. Victima avea numai 17 ani și își ajuta părinții în cadrul exploatației zootehnice.

    Accidentul fatal s-a petrecut în localitatea Corbu din județul Olt, acolo unde salvatorii ISU Olt – Staţia Scorniceşti şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit într-o gospodărie, anunțați fiind că tânăr de 17 ani a fost prins sub cupa unui mini-excavator.

    „În momentrul sosirii echipajelor, bărbatul, în vârstă de 17 ani, a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibile cu viaţa“, a informat ISU Olt, potrivit Adevarul.ro.

    Tânărul, care nu manevra pentru prima dată utilajul, făcea curăţenie într-un saivan aparţinând familiei sale, din cabina utilajului ajungând, în condiţii care vor fi stabilite de anchetatori, sub cupa mini-excavatorului.


    Te-ar mai putea interesa

    Anunț despre banii pentru subvențiile de agro-mediu, bunăstarea animalelor și pentru agricultură ecologică Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați Bursa agricolă în luna iunie. Prețul per tona de grâu, orz și rapiță la începutul verii Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Daniel Bilinciuc a construit cu credință o afacere de succes. Povestea de la Mitocu Dragomirnei pentru ”Campioni pe teren”

    Ultimele știri

    Șeful APIA: Fermierii care mai au de încasat subvenții pe hectar și animale! Încă o instituție a statului controlează sectorul laptelui românesc! UPDATE: Focar de antrax confirmat în România la o bovină ce figurează cu vaccinări în ultimii doi ani BASF a premiat excelența în viticultură: 185 de vinuri au concurat la a XI-a ediție a competiției „Povești cu vinuri românești” Informația Agrointeligența a fost corectă: Nicolae Istudor – propus ministru al Agriculturii!