Trei metode pentru a evita mâncarea stricată din magazine
Lucian Davidescu – Agrointeligența
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Titlu pe tembelizoare: „Micii, atentat la economia naţională”.
Știrea că „guvernul încearcă să salveze mititeii de normele alimentare ale UE, trecându-i pe lista de reţete tradiţionale” s-ar putea citi la fel de bine „guvernul încearcă să salveze metoda infailibilă a supermarketurilor de-a scăpa de carnea în curs de alterare”. Directiva europeană nu interzice folosirea bicarbonatului de sodiu acasă şi nici măcar în restaurante. Sigur, sunt mulţi inconştienţi care cumpără carnea gata tocată şi ambalată, dar nu e nimic tradiţional în asta.
Dimpotrivă, este o regulă minimă de bun simţ alimentar să nu cumperi carne tocată de alţii – pentru că nu ştii ce fel de carne a pus acolo (poate că e stricată) şi pentru că mărunţirea grăbeşte procesul de alterare.
De fapt, în mod normal tocarea cărnii este complet împotriva interesului supermarketurilor, care preferă perioadele de valabilitate cât mai lungi. Dacă totuşi o fac, probabil că pun acolo carnea pe care nu au putut-o vinde altfel (cazul fericit) sau care s-a stricat (cazul şi mai nefericit). Practica a fost interzisă, cu excepţia cazului în care se întâmplă de faţă cu clientul, caz în care bicarbonatul nu are de unde apărea. Și totuşi, în galantarele magazinelor apare carne tocată ambalată, semn că poliţia sanitar-veterinară este putred de coruptă depăşită numeric şi logistic.
În comerţ, perioada de valabilitate este de multe ori mai importantă decât însuşi costul. De exemplu, pâinea neagră este de cele mai multe ori falsificată. Se foloseşte făină albă şi colorant, deşi făina neagră este teoretic mai ieftină. Motivul? Viaţa la raft a pâinii negre este de doar câteva ore, după care începe să-şi schimbe gustul. Deci dacă e la fel şi a doua zi, sigur e păcăleală.
Iată alte sfaturi pentru a te feri de mâncarea stricată:
1. Când intri în magazin, vizitează întâi raioanele de carne şi peşte. Pielea de culoare morbidă, cu mucegai, ochii tulburi şi mirosul respingător (dar şi cel chimic) sunt semne că trebuie să ieşi cu coşul gol, să reclami la toate autorităţile posibile şi să-ţi sfătuieşti prietenii să nu calce pe acolo. Dacă un magazin practică reambalarea şi reetichetarea, o face probabil cu toate produsele.
2. Verifică data fabricaţiei şi a expirării. În primul rând, indiferent cât de îndepărtată e data expirării, dacă data fabricaţiei lipseşte, e semn că producătorul are vocaţie de escroc şi că probabil a făcut şi toate rabaturile posibile la calitate. Merită refuzat din start. Apoi, dacă data fabricaţiei există, sunt de preferat produsele cu termen de valabilitate mai scurt, sub media specifică, pentru că probabil au folosit mai puţini conservanţi, respectiv metode de-a camufla semnele alterării. Metoda nu este infailibilă dar pe termen lung rezultatele sunt pozitive.
3. Cât de mare este diversitatea de produse? Dacă sunt multe de acelaşi fel, şansele ca unele să se strice sunt mai mari. Pe de altă parte, prezenţa unui singur produs poate trăda încercarea disperată a magazinului de-a scăpa de el. Cea mai bună politică este de-a cumpăra sortimentul care se vinde cel mai repede, indiferent de preţ. Aici, hulita taxă de raft joacă un rol „sanitar” foarte important: cine aşteaptă prea mult timp să-i pice în plasă cumpărători naivi dă faliment.
