• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Reacție în apărarea apicultorilor: Un deputat a cerut scutirea de rovinietă pentru transportul stupilor

    agrointeligenta.ro -

    Deputatul liberal Sorin Teju a reacționat rapid la o problemă cu care apicultorii români se confruntă și pe care agrointel.ro a prezentat-o în cadrul articolului Gheorghe Borcea, apicultorul care exportă în Germania, Anglia și Irlanda: Străinii plătesc bine pentru mierea bio.

    Parlamentarul prahovean a adresat o întrebare oficială ministrului Relu Fenechiu și directorului CNADR Mircea Pop. În documentul postat și pe site-ul Camerei Deputaților, liberalul din Vălenii de Munte înștiințează autoritățile în privința unei probleme arzătoare.

    ”Apicultorii din județul Prahova sunt în număr de 1.000 de producători, grupați în câteva asociații, dintre care două sunt mai mari. În fiecare an, fiecare apicultor își mută stupii în zone cu flori de 4 ori (dus-întors, adică 8 drumuri). Ora minimă de plecare a remorcilor cu stupi este ora 22.00 deoarece la această oră albinele se retrag în stup și intră în adormire. De la ora 4 dimineața până la ora 22.00, albinele sunt agitate, ele degajând o căldură foarte mare în stup. Dacă ar fi închise și transportate în acest interval orar, căldura ar duce la moartea acestora.

    Așadar, fiecare camion este obligat să plătească pentru 6 ore de trafic propriu-zis pe șoselele din România, rovinieta pe 2 zile (în valoare de 47 de lei/zi) deoarece rovinieta nu este valabilă 24 de ore din momentul achiziționării, ci este valabilă din momentul cumpărării până la ora 00.00 a zilei în curs”, explică Sorin Teju.

    În finalul documentului, deputatul a cerut scutirea de plată a rovinietei pentru transportul stupilor sau măcar pentru a doua zi calendaristică în care albinele sunt mutate: ”Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, dacă ar putea apicultorii să fie scutiți de plata rovinietei sau să plătească numai 47 de lei în loc de 94 de lei, modificând valabilitatea acesteia de la momentul achiziționării, timp de 24 de ore”.


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd